Pr. Pimen Dejanovici, Starețul Mănăstirii Vitovnița (Serbia), invitat la Timișoara la Zilele Sfântului Siluan Athonitul (editia a VI-a), 24 – 25 septembrie 2014

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii cinci ani, la fiecare sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, dimpreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”.

Dragi Prieteni ai Sfântului Siluan,
Ca în fiecare an, Sfântul Siluan ne aduna în jurul sau la sfârsit de septembrie…
Asa cum spuneam si anul trecut, încercam sa largim tematica simpozionului, catre alti monahi contemporani care l-au cunoscut pe Sfântul Siluan, sau care sunt în acelasi duh. Am început, deja, anul trecut, cu Parintele Sofronie, continuam, în acest an, cu Parintele Tadei de la Vitovnita (Serbia), de la a carui nastere se împlinesc, în octombrie, 100 de ani. Din acest motiv, de altfel, tema de anul acesta va fi „Cum îti sunt gândurile, asa îti este si viata” – inspirata din zicerea Parintelui Tadei.

Conform traditiei, întâlnirile vor avea loc tot în Aula Magna a Universitatii de Medicina, începând de la ora 18, miercuri si joi (24 si 25 septembrie). Detalii legate de program si de invitati veti descoperi în afisul alaturat, pe care va rog sa-l transmiteti catre alti prieteni ai Sfântului Siluan…

Cu bucuria de a va revedea saptamâna aceasta,

Camelia MINGASSON
Presedinte
Asociatia Culturala Kratima
Tel. +40-0761-219121

„Dogmatica Bisericii Ortodoxe” a Sfântului Iustin Popovici în curs de apariție la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Cu binecuvântarea Ȋnaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi cu acordul Conducerii Fundației ,,Sfântul Iustin Popovici de la Celie”, la Editura Doxologia vor fi publicate cele trei volume din Dogmatica Bisericii Ortodoxe a Sfântului Iustin Popovici, traduse din limba sârbă.

Sfântul Iustin Popovici, arhimandritul și duhovnicul mănăstirii Celie de lângă Valievo, doctor în teologie și profesor la Facultatea de Teologie din Belgrad, a fost și este unul dintre cei mai proeminenți teologi ai secolului XX. A scris peste patruzeci de cărți şi tratate teologice. Împreună cu mentorul său, Sfântul Nicolae Velimirovici, a fost inspiratorul renașterii spirituale pentru poporul sârb și apărătorul fără odihnă al dreptei credințe în vremurile tulburi ale secolului trecut.

Sfântul Iustin Popovici este unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericești din toate timpurile. Opera sa cuprinde peste 40 de volume, din care 30 sunt publicate în sârbă, mai multe din ele fiind traduse în greacă, franceză, engleză, etc.

Numeroasele lucrări ale părintelui Iustin, în afară de subiecte dogmatice și exegetice, tratează problematica patristică, ascetică, liturgică, precum și teme din filosofia creștină, filosofia culturii și mai ales din antropologia axată pe principii creștin-ortodoxe.

 „Prin volumul ca și prin interesul subiectelor tratate, prin amploarea și varietatea lor, opera Părintelui Iustin este comparabilă cu a celor mai importanți Părinți ai Bisericii.”

Despre cele trei volume ale Dogmaticii Bisericii Ortodoxe, se poate spune că sunt capodopera Sfântului Iustin Popovici. Primul volum a apărut în 1932, scris în timpul lucrării lui la Seminarul Ortodox din Bitola sub numele: Filosofia Ortodoxă a Adevărului: Dogmatica Bisericii Ortodoxe. Al doilea volum a apărut în 1935 şi ultimul în 1978, la mai puţin de un an înainte de trecerea părintelui la cele vesnice.Toate trei volumele au fost tiparite la Belgrad.

În primele două volume este tratată învățătura Bisericii Ortodoxe, despre Dumnezeu în Treime și hristologia, iar al treilea volum abordează problematica ecleziologiei și a pnevmatologiei.

Primul volum al Dogmaticii Bisericii Ortodoxe, în curs de apariție la Editura Doxologia, a fost publicat în 1932 la Belgrad ca manual pentru învățământul teologic superior.

Volumul este împărțit în două mari secțiuni: Ființa lui Dumnezeu și Relația lui Dumnezeu cu creația. Urmărind formatul dogmaticilor din ultimele secole, Părintele Iustin își începe lucrarea sa cu definirea Dogmaticii ca știința despre adevărurile – dogmele lui Dumnezeu şi îşi structurează informația în următoarele capitole: definirea dogmaticii, formularea dogmelor, caracteristicile dogmelor, dogmele și Revelația, dogmele și rațiunea, Biserica și dogmele, sursele dogmaticii ca știință, scopul dogmaticii, metodele dogmaticii, principiile în dogmatică, împărțirea dogmaticii, istoria dogmaticii ortodoxe.

Urmează primul mare capitol despre ființa lui Dumnezeu în care este prezentată existența lui Dumnezeu, conținutul, calitatea și limitele cunoașterii lui Dumnezeu și descrierea însuşirilor generale ale ființei lui Dumnezeu: Rațiunea, Voința, Simțirea.

Al doilea capitol al dogmaticii descrie dogma Sfintei Treimi în lumina Revelației și a Sfintei Tradiții: Dumnezeirea și deoființimea Persoanelor Sfintei Treimi, trăsăturile Persoanelor Preasfintei Treimi. Capitolul se termină prin prezentarea ereziilor antitrinitare și critica lor.

Partea doua a primului volum explică relația lui Dumnezeu cu creația Sa. Acolo este discutată problematica creării lumii celei văzute și nevăzute: Învățătura despre îngeri și despre duhurile rele, crearea omului și starea lui primordială, păcatul originar, cauzele și consecințele lui, esența și importanța păcatului primordial, transmiterea lui, prezentarea și critica învățăturilor romano-catolice și protestante în legătură cu păcatul primordial. Mai este prezentat și rolul lui Dumnezeu ca Proniator înaintea și după căderea omului.

Sursa: editura.doxologia.ro

Cuviosul Romilo de la Ravanica († 1375)

Cuviosul Romilo s-a născut în jurul anului 1300, în oraşul dunărean Vidin, din cucernici părinţi, tatăl grec iar mama bulgăroaică. Numele primit la Sfântul Botez a fost Raiko. Încă de la vârsta copilăriei a arătat sete de învăţătură iar dascălii, minunându-se de înţelepciunea şi cumpătarea sa, l-au numit „copil bătrân”. Când a devenit bărbat, ca să evite căsătoria pe care o plănuiau părinţii săi, a plecat pe ascuns la o mănăstire din eparhia Târnovului. Acolo, după încercarea canonică, a fost tuns în schima mică, luând numele „Romano” şi a slujit cu multă evlavie ca eclesiarh, în biserică.

În aceeaşi perioadă, Sfântul Grigorie Sinaitul s-a retras împreună cu ucenicii săi în Sfântul Munte şi s-a stabilit la Paroria (Stranţa), la graniţa dintre Imperiul Bizantin şi Bulgaria. Auzind Romano de acest învăţător al rugăciunii noetice şi al vieţuirii isihaste, ceru binecuvântare de la stareţul său ca să se plaseze sub călăuzirea acestuia. Mai luă împreună cu el, un frate, pe Ilarion.

Cuviosul Grigorie i-a primit cu multă bucurie iar pentru că Romano era puternic, cu o constituţie robustă, l-a pus la cele mai grele şi obositoare slujiri, pe care le-a împlinit cu desăvârşită ascultare. Transporta lemne şi pietre din munte, apă din râul ce curgea la poalele acestuia şi prepara lutul pentru construcţie. În paralel, slujea la bucătărie şi la pităria mănăstirii şi avea grija fraţilor bolnavi. I s-a încredinţat, de asemenea, şi îngrijirea unui monah vârstnic, bolnav şi ursuz, care datorită bolii sale trebuia să mănânce numai peşte proaspăt. Romano îi slujea acelui bătrân dificil cu admirabilă blândeţe şi răbdare şi pescuia în râu pentru el. Iarna, când apele erau îngheţate, spărgea gheaţa şi cu picioarele goale în apa foarte rece, pescuia cu o plasă. În felul acesta, Romano devenea martir de bunăvoie, căci în fiece clipă îşi jertfea viaţa din dragoste pentru aproapele.

Odată cu moartea bătrânului bolnav şi a cuviosului Grigorie, Romano, pe care toţi îl numeau „kaloromano” (Romano cel bun), a trecut împreună cu Ilarion sub ascultarea altui Bătrân. Însă, bandiţii care devastau acele locuri şi îi chinuiau pe monahi, i-au silit să se refugieze în Stara Zagora, Bulgaria, unde la scurt timp a adormit batrânul lor.

De atunci, Romano a devenit ucenicul lui Ilarion deoarece acesta era mai înaintat în vârstă. Când ţarul Bulgariei, Ioan Alexandru (1331-1371), a alungat pe bandiţi, cei doi s-au întors la liniştea pustnicească a Paroriei, pentru a conversa cu Dumnezeu prin rugăciunea noetică. Cu virtuţile, ce-i deveniseră o a doua natură, şi cu rugăciunea neîncetată, Romano a fost învrednicit să primească multe harisme de la Dumnezeu, şi mai cu seamă, darul lacrimilor neîncetate.

Mai târziu, cu binecuvântarea lui Ilarion, s-a retras în desăvârşită solitudine pentru a se delecta fără întrerupere cu dumnezeieştile contemplaţii. Vieţuind mulţi ani în chipul acesta, a fost tuns în schima cea mare, luând numele Romilo.

În năvălirile lor, turcii au distrus mănăstirea iar cuviosul Romilo împreună cu ucenicul său Grigorie, au plecat în Sfântul Munte, unde s-au stabilit la Melana, lângă Marea Lavră. Cunoscând, în scurt timp, virtuţile cuviosului, monahii aghioriţi îl vizitau pentru a se folosi duhovniceşte. Dar pentru că aceştia îi întrerupeau iubita isihie, cuviosul a fost nevoit să se retragă într-o chilie izolată, la poalele Athonului.

În vremea aceasta, după înfrângerea de către otomani a armatei sârbo-bulgare, condusă de Ioan Unglesi şi moartea acestuia în lupta de la Mariţa (râul Evros, 1371), a urmat năvala trupelor otomane în Tracia şi Macedonia. Atunci, mulţi monahi, înspăimântaţi de nesiguranţa generală a vremii, au plecat din Sfântul Munte iar cuviosul Romilo a mers în Avlona, Albania. În perioada petrecută acolo, cuviosul a corectat deprinderile pervertite ale locuitorilor şi i-a învăţat dreapta credinţă, căci se îndepărtaseră mult de creştinism.

Dorind însă liniştea, s-a retras în Mănăstirea Maicii Domnului, în Ravaniţa, Serbia. Acesta a fost ultimul său domiciliu pământesc, căci puţin timp mai târziu, a plecat la Domnul. Mormântul în care ucenicii au îngropat mult- încercatul său trup, răspândeşte o mireasmă de nedescris, săvârşindu-se neîncetat minuni şi vindecări cu cei ce vin cu credinţă.

Sursă fragment: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe” de Ierom. Macarie Simonopetritul, ed. Indiktos (18 septembrie / vol. I, pag. 198-200)

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos şi Serbia Ortodoxă după Agioritikovima

Se va prelua cu precizarea sursei – Serbia Ortodoxă

Stareţul Tadei de la Vitovniţa împreună cu un grup de credincioşi sârbi în pelerinaj la Roma [5 fotografii inedite la Colosseum]

Stareţul Tadei de la Vitovniţa (1914-2003) împreună cu un grup de credincioşi sârbi în pelerinaj la Roma [5 fotografii inedite la Colosseum]

Sursa şi alte sute de fotografii: Преподобни Отац Тадеј Витовнички.

Sfânta Liturghie, Mănăstirea Sopocani [audio]

Манастир Сопоћани – Света Литургија / Mănăstirea Sopocani – Sfânta Liturghie

Manastirea Sopocani a fost construita in cea de-a doua jumatate a secolului al XIII-lea, langa izvorul raului Raska, in regiunea Ras, la numai 16 kilometri sud-vest de localitatea Novi Pazar, in centrul statului medieval sarb, de catre regele sarb Urosh I. Manastirea Sopocani a fost declarata monument mondial UNESCO in anul 1979. Anul cel mai probabil al zidirii manastirii este 1265. Biserica cea mare a manastirii este inchinata Sfintei Treimi (sursa: crestinortodox.ro)

Ţarul sârbilor, Ştefan Milutin, omul lui Dumnezeu (30 oct.)

Sfântul Milutin (prăznuit la 30 octombrie), ţarul sârbilor, a fost un mare apărător al Ortodoxiei, căci el a scăpat, în veacul în care a trăit, popoarele din Balcani de Uniatism. La acel timp din istorie, pe când împăratul Imperiului Roman de Răsărit dădea dovadă de conştiinţă slabă, acest slav nobil şi purtător de Dumnezeu s-a ridicat hotărât şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a salvat curăţia Ortodoxiei, nu doar în ţinuturile lui, ci şi în toate ţinuturile din Balcani.

Cel care studiază cu atenţie izvoarele vremii în care este însemnată viaţa Ţarului Milutin înţelege de ce i-a dat Dumnezeu lui biruinţă după biruinţă în toate războaiele şi întreprinderile lui, de-a lungul întregii lui vieţi. Fiind uns Rege al Sârbilor, Milutin a făgăduit înaintea lui Dumnezeu că va înălţa câte o sfântă biserică în fiecare an al domniei lui. El a domnit timp de patruzeci şi doi de ani, şi patruzeci şi două de sfinte ctitorii stau mărturie de felul dumnezeiesc în care şi-a împlinit făgăduinţa. Dar în afară de aceste sfinte ctitorii, în unele locuri – ca de exemplu la Tesalonic şi la Constantinopol – el a zidit în apropiere de biserici şi spitale şi case de oaspeţi pentru bolnavii şi călătorii săraci, unde aceştia erau găzduiţi şi îngrijiţi gratuit, în afară de aceasta, el însuşi cu mâna lui făcea milostenii bogate din propriile lui averi, care erau enorme. Adesea, acest rege puternic şi bogat se îmbrăca în haine sărăcăcioase şi, însoţit doar de doi sau trei servitori, păşea prin rândurile poporului sărac, noaptea, şi afla de la ei de durerile lor. De multe ori le dăruia unora ca aceştia daruri neaşteptate şi îmbelşugate.

Dar chiar din mijlocul marilor lui bogăţii, Ţarul Milutin ducea o viaţă austeră şi extrem de simplă, deşi nu aşa li se părea şi străinilor. El se obişnuise cu un stil simplu şi frugal de viaţă încă din copilărie, căci aşa îl învăţase tatăl lui, Regele Uroş întâiul. Se cunoaşte cum împăratul Mihail Paleolog a trimis-o la curtea Regelui Uroş pe Anna, fiica lui, spre a fi luată de soţie de Milutin, dar cu gândul de a îl îndupleca pe regele sârb să intre în unire cu Roma. Dar Regele Uroş, văzând luxul extravagant al Annei precum şi comportamentul ei uşuratic şi nesăbuit, asemenea şi al suitei cu care venise, a zis: “Ce însemnează toate acestea, şi ce folos pot aduce ele? Noi nu suntem obişnuiţi cu o astfel de viaţă”. în acelaşi timp, el a indicat către o cneaghină sârbă, care mânuia cu îndemânare o furcă de tors: “Iată, felul acesta de ţesătură ne place nouă să poarte cea care ne va fi nouă noră”.

Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 30 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici via pridvorul lui Laurentiu Dumitru

Cântare de laudă la Sfântul Milutin, Ţarul sîrbilor
(Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida)

Sfîntul lui Dumnezeu, Milutin viteazul,

Grea sarcină pe pămînt a avut:

El credinţa creştină de schismatici apărat-a,

Şi pe norod l-a păzit de cruzii tirani.

El a fost biciul ce-a ars pre Paleolog împăratul,

Şi biciul ce-amarnic pe latini a lovit.

Milutin pe toţi necredincioşii călcat-a,

Şi scumpa Ortodoxie sus a ţinut!

Comoară scumpă i-a fost lui Ortodoxia,

Precum odinioară lui lustinian cel Mare

Imperiala coroană a lui, cea în perle rare bătută!

Asemenea iar lui lustinian preaslăvitul,

Milutin ţarul înălţat-a bogăţie de ctitorii!

El în sus înălţat-a a Bisericii slavă,

Vestită făcut-o-a el pe pămînt!

Cu putere de rege a guvernat a lui ţară,

Dar de Hristos mintea lui n-a despărţit nicicînd.

Astfel a viteazului ţar inimă fost-a neîntinată,

Preacuvioasă a lui minte, într-al lumii vîrtej.

Iar Dumnezeu Care pururi doar la inimă cată,

Pe Cneazul Milutin răsplătit-a cu nemurirea Lui.

Cu nemurire sufletul, cu nestricăciune trupul,

Căci iată şi-acum ţarul nostru e-ntreg!

Aşa cum pe pămînt neînfricat ai fost,

O, minunate Ţare,

Apără-ne pre noi şi-naintea Tatălui Ceresc!

Roagă-te Lui păcatele noastre să ierte,

Şi ne mijloceşte nouă un colţişor de Rai!

Foto (1 – sus): Frescă reprezentând pe Ţarul Ştefan Milutin, ctitor al mănăstirii Studenica (Serbia), executată în timpul vieţii acestuia, aproximativ 1314.
Foto (2 – miniatură): Frescă reprezentând pe tânărul Milutin, sec. XIII, Sopocani, Serbia
Foto (3): Frescă reprezentând pe Ţarul Milutin, Bogorodica Ljeviška (Our Lady of Ljevish), sec. XIV, Prizren, Kosovo şi Metohia, Serbia Foto (4): Mănăstirea Studenica, ctitoria Ţarului Ştefan Milutin

Întâlnire de suflet: Părintele Cleopa şi Stareţul Tadei, 1995 (video / foto)

Întâlnire de suflet: Părintele Cleopa şi Stareţul Tadei (video)

Este ştiut faptul că Stareţul Tadei de la Vitovnita avea origini româneşti, vorbea limba română şi iubea România. În 1995, împreună cu un grup de credincioşi ortodocşi sârbi, a făcut un pelerinaj în ţara noastră, prilej cu care s-a întâlnit şi cu Părintele Cleopa de la Sihăstria. Între timp cei doi mari părinţi duhovniceşti au plecat la Rai, Părintele Cleopa în 1998, iar Stareţul Tadei în 2003. Să avem parte de rugăciunile lor şi cu toţii să ne vedem la Rai. Amin!

Laurentiu Dumitru

Această prezentare necesită JavaScript.

Minune în Serbia: Icoana Stareţului Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa plânge pentru Kosovo şi Metohija

În acest scurt filmuleţ este vorba despre o icoană a vrednicului de pomenire Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia (1914-2003). Această fotografie – icoană ce se află în casă unor sârbi evlavioşi a început să izvorească mir şi lacrimi pentru câteva zile după ce s-a semnat documentul de proclamare a independenţei Republicii Kosovo. Este ştiut că Părintele Tadei a fost un mare susţinător al regiunii Kosovo şi Metohija, cum este denumită de sârbi, şi a componenţei ei teritoriale ca parte integrantă a Serbiei! Părintele Tadei spunea deseori că această regiune va fi din nou leagănul credinţei sârbeşti, însă cu condiţia ca Guvernul să nu semneze niciodată independenţa acesteia.

În momentul semnării acordului de la Bruxelles, Icoana Părintelui Tadei a început să izvorească mir/lacrimi. În filmuleţ se spune că a curs o cantitate mare de mir încât s-au lipit micile iconiţele puse pe icoană mare a Părintelui. De asemeni – toată casa mirosea a mir.

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Tadei, Icoana a fost depusă la mormântul Părintelui, la Mănăstirea Vitovniţa, iar mai apoi, după 3 zile, în casa fratelui care deţinea icoana, din aceasta a-nceput iarăşi să curgă mir/lacrimi. Se întâmpla în data de 1 mai 2013, cu câteva zile înainte de Paşte. Mulţumesc doamnei Liubita Popadici care mi-a făcut cunoscut acest scurt filmuleţ.

Laurentiu Dumitru / Se va prelua cu precizarea sursei Serbia Ortodoxă

Un material video cu Părintele Tadei şi viaţa acestuia pe scurt găsiţi la linkul: Stareţul Tadei de la Vitovniţa, “Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa” [6 părți]

Stareţul Tadei de la Vitovniţa rostind rugăciunea lui Iisus (audio)

Rugăciunea lui Iisus / Исусову молитву
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! (în forma sa prescurată)
Господи Иисусе Христе, Сине Божиј, помилуј мја!

Mănăstirea Ostrog, Muntenegru [reportaj tv]

Author: Vladica Jovancic
Camera: Vladan Damnjanovic
Video editing: Darko Petrovic
Production by NTV, September 2011.