Category Archives: Părinți sârbi

Patriarhul Irineu al Serbiei a făcut o vizită istorică în Sfântul Munte

Patriarhul Irineu al Serbiei la Muntele Athos (05)

Luni, 20 octombrie 2014, Sfânta Chinotită a Muntelui Athos a întâmpinat cu onoruri, după rânduiala și tradiția athonită, pe Patriarhul Serbiei Irineu aflat într-o vizită oficială în Statul Monahal Athonit.

Primirea oficială a Întâi-stătătorului Bisericii Sârbe a fost făcută de către Protepistatul Gheronda Simeon Dionisiatul și ceilalți membri ai Sfintei Epistasii, în piața din Karyes. Patriarhul Irineu și delegația sa au mers pe străduțele capitalei administrative a Sfântului Munte, având ca destinație vechiul sălaș de cult Protaton.

Patriarhul Serbiei s-a închinat la Cinstita Icoană a Sfântului Munte, ”Maica Domnului – Axion Estin”, iar în continuare a rostit slujba de mulțumire.

Protepistatul Gheronda Simeon Dionisiatul adresându-se Patriarhului Irineu a vorbit amănunțit despre istoria monahismului athonit și legăturile trainice cu poporul sârb.

În continuare, Patriarhul Serbiei a fost primit în clădirea Sfintei Epistasii de către reprezentanții celor douăzeci de Mănăstiri Patriarhale și Stavropighii ale Sfântului Munte, care au întrerupt pentru scurt timp adunarea tradițională. La Palatul Sfintei Chinotite, Patriarhul Serbiei a fost abordat de către reprezentantul celei mai vechi dintre cele douăzeci de Mănăstiri Patriarhale și Stavropighii, Ieromonahul Nicodim Lavriotul.

Sfânta Chinotită a Muntelui Athos a dăruit Patriarhului Irineu o copie a sfintei icoane ”Maica Domnului Axion Estin” și un volum cu fotografii ale icoanelor făcătoare de minuni din Muntele Athos.

Sursă: amen.gr

Traducere din limba greacă de Elena Dinu pentru Blogul Sfântul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei
Blogul Sfântul Munte Athos şi/sau Blogul Serbia Ortodoxă

Anunțuri

Pr. Pimen Dejanovici, Starețul Mănăstirii Vitovnița (Serbia), invitat la Timișoara la Zilele Sfântului Siluan Athonitul (editia a VI-a), 24 – 25 septembrie 2014

Afis_2014

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii cinci ani, la fiecare sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, dimpreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”.

Dragi Prieteni ai Sfântului Siluan,
Ca în fiecare an, Sfântul Siluan ne aduna în jurul sau la sfârsit de septembrie…
Asa cum spuneam si anul trecut, încercam sa largim tematica simpozionului, catre alti monahi contemporani care l-au cunoscut pe Sfântul Siluan, sau care sunt în acelasi duh. Am început, deja, anul trecut, cu Parintele Sofronie, continuam, în acest an, cu Parintele Tadei de la Vitovnita (Serbia), de la a carui nastere se împlinesc, în octombrie, 100 de ani. Din acest motiv, de altfel, tema de anul acesta va fi „Cum îti sunt gândurile, asa îti este si viata” – inspirata din zicerea Parintelui Tadei.

Conform traditiei, întâlnirile vor avea loc tot în Aula Magna a Universitatii de Medicina, începând de la ora 18, miercuri si joi (24 si 25 septembrie). Detalii legate de program si de invitati veti descoperi în afisul alaturat, pe care va rog sa-l transmiteti catre alti prieteni ai Sfântului Siluan…

Cu bucuria de a va revedea saptamâna aceasta,

Camelia MINGASSON
Presedinte
Asociatia Culturala Kratima
Tel. +40-0761-219121

Patriarhul Irineu al Serbiei a numit parada gay: „vârful aisbergului imoral şi o adunare a tuturor perversiunilor şi viciilor”

pat_irinej

Patriarhul Irineu al Serbiei a numit parada gay „vârful aisbergului imoral și o adunare a tuturor perversiunilor și viciilor”.

„Sa avem milă pentru acești oameni, care fac parte din așa-numita populație gay. Aceasta este o tulburare sau o aberatie a naturii umane… Nu pot să înțeleg de ce ni se impune această problemă și se demonstreaza deschis”, a declarat șeful Bisericii Ortodoxe Sârbe, într-un interviu pentru ziarul Nedelnik, răspunzând la o întrebare legata despre o eventuala miscare de lobby din partea Bisericii Sârbe pentru interzicerea paradei gay de către autorități.

Si in acest an, în capitala sârbă, se pregateste „parada gay”, pentru o saptamana „bogata în diferite evenimente, expoziții și concerte de popularizare, manifestări ale activității comunității LGTB”.

Pregătirea pentru aceste acțiuni, a divizat din nou societatea sârbă, cea mai mare parte a populației sarbe opunandu-se unor astfel de evenimente. Anul trecut, o parada similara, „Gay pride parade”, a fost însoțită de manifestari hulitoare și profane. Mai mult decât atât, reprezentanții țărilor din UE și SUA au exercitat o presiune fără precedent asupra autorităților sârbe și a publicului, pentru a organiza aceste evenimente, iar diverși politicieni și diplomați europeni au jucat un rol activ în promovarea lor.

Sursa: lonews.ro

Stareţul Tadei de la Vitovniţa împreună cu un grup de credincioşi sârbi în pelerinaj la Roma [5 fotografii inedite la Colosseum]

staretul tadei la colloseum, roma5

staretul tadei la colloseum, roma4

staretul tadei la colloseum, roma3

staretul tadei la colloseum, roma2

staretul tadei la colloseum, roma

Stareţul Tadei de la Vitovniţa (1914-2003) împreună cu un grup de credincioşi sârbi în pelerinaj la Roma [5 fotografii inedite la Colosseum]

Sursa şi alte sute de fotografii: Преподобни Отац Тадеј Витовнички.

Schiarhimandritul Ştefan din Karoulia (1922 – 2001)

stefanos-karoulia-18

Chipul Părintelui Ştefan de la Karoulia este arhicunoscut în mediile ortodoxe, căci apare în câteva albume fotografice şi documentare din anii ’80 dedicate Muntelui Athos. Din păcate însă în limba română nu avem încă o viaţă a acestui cinstit pustnic sârb aghiorit, motiv pentru care am încercat să pun cap la cap câteva informaţii aflate de-a lungul timpului din surse diverse, scurte note sau comentarii pe forumuri şi grupuri de discuţii de limba greacă, engleză sau sârbă.

stefanos-karoulia-06Părintele Ştefan (papa Stefanos, cum îi spuneau grecii) a vieţuit 50 de ani (1950-2000) în Karoulia, pustia Muntelui Athos. Ştim că a fost hirotonit întru diacon de Sf. Nicolae Velimirovici care cerceta deseori Sfântul Munte. Acelaşi Sfânt episcop a hirotonit întru diacon şi pe Cuviosul Sofronie Saharov (ucenicul Sf. Siluan Athonitul). De altfel şi Părintele Sofronie a vieţuit o vreme în pustia Karuliei, iar când acesta a ieşit din Sfântul Munte urmând calea pribegiei prin vestul Europei înainte de a se stabili la Essex, Părintele Ştefan i-a moştenit chilia.

Smeritul Părinte Ştefan Karouliotis primise daruri aparte de la Bunul Dumnezeu, se spune despre el că mergea pe apă, ca Sf. Apostol Petru. Părintele avea şi darul proorociei, există oameni care mărturisesc că bătrânul a prezis unele lucruri care mai apoi s-au întâmplat întocmai.

Cu un an înainte de cuvioasa sa adormire este chemat de Dumnezeu în patria să natală, Serbia, la mănăstirea Slanci, lângă Belgrad (metoc al mănăstirii athonite sârbeşti Hilandar). Alte surse spun că Părintele Ştefan, de acum bătrân şi bolnav şi cu chilia distrusă într-un incendiu, a răspuns pozitiv dorinţei vrednicului de pomenire Patriarh Pavle care îl iubea şi-l respectă foarte mult, vizitandu-l de fiecare dată când ajungea în Muntele Athos, anume – de a se întoarce în patria natală spre folosul credincioşilor sârbi dezbinaţi de conflicte şi războaie.

stefanos-karoulia-28-in-serbiaSe spune că, la Mănăstirea Slanici, Părintele Ştefan a ajutat mulţi tineri să părăsească iadul drogurilor. Însă mulţimea nesfârşită de credincioşi veniţi din toată Serbia a început să-l tulbure, motiv pentru care a început treptat să facă pe prostul, asumându-şi nebunia pentru Hristos că să nu piardă pacea inimii câştigată cu atâta osteneală în pustia athonită. Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti era aproape imposibil să te înţelegi cu el. Însăşi Stareţul Andrei de la Slanici da mărturie că Părintele Ştefan a fost un adevărat nebun pentru Hristos.

Părintele Ştefan a plecat la Domnul la 80 de ani şi este înmormântat în cimitirul mănăstirii Slanici, fiind cercetat des de pelerini şi închinători. Părinţii mărturisesc că în răstimpuri o mireasma aparte ce vine dinspre mormântul cuviosului se răspândeşte peste tot în mănăstire.

Laurenţiu Dumitru

Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfântul Munte Athos şi Blogul Serbia Ortodoxă
Foto credit pentru fotografia alb-negru: Zbigniew Kosc

Aveţi mai jos un slideshow cu 53 de imagini din arhiva personală cu Papa Stefanos (imagini din tinereţe, de la maturitate, imagini din ultimul an de viaţă – la mănăstirea Slanici, imagini de la înmormântarea sa, imagini cu mormântul cuviosului etc.)

Această prezentare necesită JavaScript.

Fragment din documentarul „Înfricoşătoarea Karulie” (Τα φρικαλέα Καρούλια / Fearful Karulia) în care apare şi Părintele Ştefan

Patriarhul Pavle: Şi raiul şi iadul încep încă din această viaţă

Patriarhul-Pavle-rugandu-se

 – Interviu luat vrednicului de pomenire Patriarhul Pavle de catre Svetlana Luganskaia pentru site-ul „Pravoslavie i mir”, Rusia, 1997 –

Se trezeşte foarte devreme. Şi când toţi dorm, slujeşte dumnezeiasca Liturghie, se roagă pentru poporul său. În inima lui este loc pentru patria lui întreagă. Este mic de statură, dar uriaş în duh. Pe umerii săi firavi poartă povara întregii naţiuni. Oamenii spun: Acesta este îngerul nostru, care ne acoperă şi ne ocroteşte.

PatriarhPavleÎntâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe s-a născut pe 11 septembrie 1914 în Slavonia, purtând numele de mirean Goiko Stoicevici. La vârsta de 32 de ani primeşte tunderea în monahism la mănăstirea “Bunavestire”, care se află în clisura Ovciar – Kablar (în apropiere de oraşul Ciaciak). Viitorul patriarh al Serbiei este adus de parintele Iulian la mănăstirea “Bunavestirea” de la mănăstirea «Sfânta Treime», unde vieţuise o perioadă de timp înainte ca frate. În ajunul Buneivestiri a anului 1946, Goiko Stoicevici devine monahul Pavle.

El este al 44-lea păstor al Bisericii Sârbe în ordine după Sfântul Sava. Patriarhul Pavle îşi închină întreaga viaţă Bisericii, este vestit şi iubit de popor pentru modestia sa. Patriarhul a petrecut 33 de ani în Kosovo şi Metohia, ca episcop de Raşka şi Prizren, şi acesta este unul din principalele motive pentru care rămâne strâns legat de acest odor sfânt al pământurilor sârbeşti.

Sfinţia voastră, să începem cu începutul vieţii voastre pământeşti povestiţi-ne despre Goiko Stoicevici (numele de mirean al patriarhului Pavle), despre Slavonia, despre satul Cucianţi şi despre copilaria timpurie!

Am crescut aşa cum creşte şi tineretul de astăzi, cu deosebirea că viaţa era foarte diferită şi existau hotare, pe care aproape nimeni nu le călca. Iar acum vedeţi ce se întâmplă… Am rămas foarte de timpuriu fără părinţi. Tatăl meu, care plecat la muncă în America, s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a întors acasă să moară. Pe atunci nu aveam nici trei ani. Fratele meu abia se născuse. Mama s-a căsătorit la câţiva ani după moartea tatălui meu şi a murit şi ea curând. Eu şi fratele meu am rămas cu bunica şi mătuşa. Sentimentul meu de iubire maternă este legat de mătuşa mea. Îmi amintesc devotamentul ei fără margini, a fost ca o a doua mamă pentru mine şi cred că atunci când voi muri o voi vedea mai întâi pe ea, apoi pe ceilalţi.

Familia noastră era credincioasă, copiii mergeau la şcoala de duminică, învăţau “Legea lui Dumnezeu” ştiau “Tată nostru” încă din primii ani de viaţă, dar când creşti fără părinţi, sentimentul apropierii şi grijii Tatălui Ceresc se trăieşte mai puternic. Am auzit despre un copil pe care mama lui l-a lăsat cu bunica, de care nu s-a mai îngrijit, care când auzea cuvântul de la ceilalţi copii cuvântul «mama», fugea acasă, îmbrăţişa pisica şi îi zicea «mamă» …

Mătuşa noastră ne iubea mult, dar uneori, pentru greşelile noastre, trebuia să ne pedepsească cu nuiaua…

Aş vrea să remarc faptul că sistemul actual de educaţie este bolnav, incorect, copiii cad literalmente în platoşa dragostei şi a grijii părinteşti şi nu se pot dezvolta firesc. Este ucisă orice iniţiativă şi copilul creşte cu un psihic de cheltuitor, în loc să se deprindă cu gândul că va trebui să devină într-o zi sprijin pentru familie, sau devine mofturos şi capricios, aşteptând ca toate să i se facă după plac.

pavle in 1959Au existat bănuieli atunci, vreun semn, că vă veţi închina viaţa Bisericii?

Nu, în afară de faptul că aveam o sănătate firavă. O dată, chiar mi-au pus o lumânare la căpătâi, crezând că am murit. Mătuşa a băgat de seamă că nu sânt bun la munca câmpului şi a hotărât că trebuie să-mi continui studiile. Familia a avut o înrîurire hotărâtoare asupra deciziei mele de a intra la Academia Duhovnicească, dar mi-a rămas interesul pentru fizică, cu care mă ocupam în timpul meu liber.

Şi totuşi, v-aţi cercetat serios decizia de a intra la Academia Duhovnicească?

Atunci, în al 3-lea an de studii la Academie, mi-a venit în cap gândul: “Dacă Dumnezeu ştie dinainte că eu voi deveni ucigaş, pot eu, oare, să schimb drumul meu? Dacă pot, atunci cunoaşterea nu e nimic, dar dacă nu pot, atunci unde este libertatea?” Mult timp m-a chinuit întrebarea asta, fără să-i pot afla răspuns. Nu puteam avea încredere în nici unul dintre prietenii mei, deoarece pe ei nu îi chinuiau astfel de întrebări. Şi nu îndrăzneam să-l întreb pe profesorul meu, pentru că mă temeam că mă vor crede eretic – cine ştie?! La vârsta aceasta îţi trece orice prin minte, şi eu am purtat multă vreme această întrebare, până ce am aflat răspuns la fericitul Augustin, care îl explică prin noţiunea de timp. Timpul, spune el, este o oarecare neîntrerupere, care are trecut, prezent şi viitor. Trecutul a fost, nu mai există, viitorul va fi, acesta încă nu există, dar ce este acum? Există prezent, dar şi acesta aproape că nu este – punctul de atingere al trecutului cu viitorul, în care, de îndată ce ai intrat, viitorul se transformă permanent în trecut. Timpul există numai pentru obiecte, materii, universuri şi bineinţeles pentru noi, oamenii. Noi trăim şi cunoaştem în categorii, spaţii şi cifre. Aceste categorii nu există pentru Dumnezeu. Pentru El nu există nici trecut, nici viitor, ci numai prezent veşnic. Căci atunci când vorbim de viitor, acest viitor este al nostru, şi nu al Lui. Şi aceste răspunsuri au devenit pentru mine soluţia problemei care mă chinuia. Dacă nu aş fi găsit răspuns la întrebarea care mă chinuia cu siguranţă aş fi renunţat la teologie.

Cum v-aţi simţit când v-au ales ca patriarh?

Asta a fost un şoc pentru mine. Nu m-am aşteptat, nici nu am bănuit aşa ceva. Aveam 76 de ani pe atunci, iar la o astfel de vârstă este foarte anevoios să începi ceva nou. Dar dimineaţa este mai înţeleaptă decât seara. Ziua următoare mi-am venit în fire şi am început să mă gândesc de unde să încep, care este primul lucru de care să mă apuc. Ştiţi cum este, sânt lucruri posibile, lucruri imposibile şi lucruri pe care eşti dator să le faci. Simţul datoriei şi a împlinirii ei, iată ce este important.

Puteţi spune care este cel mai dificil moment din slujirea dumneavoastra?

Cel mai greu este să biruiesc deznădejdea, caracteristică oamenilor. Dar mai târziu, privind înapoi, înţelegi că şi necazurile şi nereuşitele au rostul lor. Iată, îmi amintesc cum mergeam pe jos către mănăstire, drumul lung, ploua, nu aveam umbrelă, iar sub mine un noroi cleios, că abia puteai ridica piciorul. M-am gândit atunci: “Doamne, de ce este aşa? Nu mă duc la restaurant, de ce e aşa de greu, ce se întâmplă?” Iar apoi mi-am răspuns singur: “Dar unde îţi este stăruinţa, unde este efortul tău?” Totul se aşează dacă ştii să rabzi şi să te încredinţezi lui Dumnezeu.

Belgrade_PavleDe ce nu vă socotiţi a fi un martor ocular al evenimentelor din Kosovo?

Din simplul motiv că nu am fost martor ocular al acestor evenimente. Şederii mele în Kosovo i-a fost dată, cu ceva timp în urmă, o prea mare însemnătate. Eu pur şi simplu am fost acolo pentru că era firesc să fiu. Noi tot avem aşa nevoie de oameni buni şi păstori buni şi sântem gata să îi vedem pretutindeni şi permanent şi acolo unde nu sânt. Dar greşim când vedem numai exteriorul. În virtute este trebuinţă să se crească neîncetat, pentru a se ajunge la cea mai înaltă treaptă – „neputinţa da a păcătui”. Acesta e un proces lăuntric adânc, care, fireşte, se reflectă şi în afară. Uneori un om trece pe lângă tine, şi simţi o uşurare, o căldură, fără să ştiţi de ce. Şi invers, când eşti împreună cu altul îţi este foarte greu, parca nu eşti în apele tale. Noi pregătim raiul sau iadul prin fiecare celulă duhovnicească a noastră. Nevrozele, iată, acestea sunt chinurile iadului încă din lumea aceasta. Din ce pricină credeţi că sânt ele? Din lipsă de dragoste. Dragostea desăvârşită izgoneşte toate fricile întunecate.

Aşadar, începutul iadului e pe pământ?

Fireşte, aici! Şi fericirea începe aici. Dacă aici putem să ne pregătim pentru fericire, acolo, nu mai putem. Moartea, iată hotarul dincolo de care nu mai este pocăinţă. Dar după moartea fizică sânt trepte ale fericirii. Pentru sporirea omului nu este stare pe loc în virtute, aşa cum nici în rău nu este oprire. Cât de repede poate să crească un om ţine de rîvna lui. Fireşte, multe depind de raţiunea, de înţelegerea şi de rezolvarea problemei sensului vieţii. Aceasta este o întrebare de primă importanţă. Dacă omul răspunde acestei întrebări atunci totul devine mai uşor.

Un tânăr l-a întrebat pe Einstein în ce constă sensul vieţii omeneşti. „Ca să cunoşti răspunsul la această întrebare trebuie să ai credinţă în tine”, i-a răspuns învăţatul. Tânărul a continuat: „Nu este mai bine să nu-mi pun întrebarea asta?” Einstein i-a răspuns: „Omul care nu găseşte răspuns la întrebarea asta şi nu găseşte un scop al vieţii sale va fi nu numai nefericit, ci şi incapabil de viaţă. În măsura în care am putut pătrunde în legile naturii am văzut în ele manifestarea unei inteligenţe superioare, în comparaţie cu care totul de care este capabilă raţiunea omenească este numai o licărire palidă.”

După părerea mea acolo unde există raţiune superioară acolo există şi o persoană care aparţine acestei raţiuni superioare. Deoarece persoana nu există fără raţiune, aşa şi raţiunea nu există fără persoană. Nici dragostea, nici pizma nu pot să existe fără persoană. Pentru mine „raţiunea superioară” este raţiunea lui Dumnezeu. Pentru Einstein e diferit. El era panteist, nu a crezut într-un Dumnezeu – Persoană, a înţeles raiul şi iadul prea literal, superficial.

Se poate explica pogorârea focului Duhului peste Mormântul Domnului prin legile naturii?

Patriarhul intră în paraclisul Mormântului Domnului. Lumânările sânt stinse. Focul se pogoară pentru credinţă şi rugăciune. Este o minune. Dacă Sfântul Apostol Pavel nu L-Ar fi văzut pe Mântuitorul înaintea porţilor Damascului atunci tot creştinismul ar fi o ficţiune. Dacă Hristos nu a înviat, creştinismul nu ar avea sens, căci în aceasta stă esenţa credinţei noastre. Dacă Hristos nu e Dumnezeu, dacă nu există altă lume, atunci sântem cei mai nefericiţi dintre oameni. Cum este posibil putem să dovedeşti că lumea a aparut singură, din nimic, sau că sufletul e muritor. Aceasta nu va mai fi stiinţă, ci chiar credinţa materialiştilor.

pavle-al-serbiei-mergandCe este mistica ortodoxă?

Este trăirea personală adâncă a credinţei şi a legăturii cu Dumnezeu şi cu lumea duhovnicească. Este într-atât de adâncă încât este cu neputinţă de exprimat în cuvinte. Totuşi, ca să nu cădem în înşelare, ca să nu ne abatem de la cale, trebuie neapărat să cercetăm învăţătura Bisericii şi să mergem sub cârmuirea ei. Multe secte au apărut tocmai din înşelare. Omul este dator să găsim calea cea dreaptă, ca să trecem prin pădure, iar aceasta este cu putinţă numai cu ajutorul preotului, care ştie deja drumul.

În vremea de astăzi mulţi oameni se îndreaptă către meditaţia budistă, chiar dacă rugăciunea, după cuvintele Sfinţilor Părinţi, este singura, unica cale de comuniune cu Dumnezeu. În Tradiţia ortodoxă este cunoscut isihasmul. Există practicaţi ai isihasmului în zilele noastre?

Oamenii aceştia sânt reticenţi în a povesti experienţa lor, este ceva tainic, profund. Isihasmul este o cale de dobândire a luminii dumnezeieşti. Potrivnicii isihasmului spun, în batjocură, că isihaştii nu fac decât să-şi privească buricul. În realitate, ei adună în chip deosebit atenţia înlăuntrul lor, spre a se slobozi din robia lumii acesteia. Cândva şi mirenii alergau la acest fel de rugăciune, dar numai sub cârmuirea unor monahi isihasti. Acum monahii sânt tot mai puţini, şi de aceea sânt tot mai puţini şi îndrumătorii în această lucrare.

Este cunoscut faptul că vă spovediţi de patru ori pe an. Care este semnificaţia spovedaniei?

Păcatul se naşte în inimă şi în minte. Noi păcătuim cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Spovedania este sentimentul de pocăinţă al fiului risipitor, care a părăsit casa tatălui Său, a călcat voia Lui şi grăbit să se întoarcă la El, ceea ce înseamnă la sine însuşi. În Biserica creştină timpurie spovedania era publică, mai târziu spovedania publică a fost înlocuită ca să nu smintească copiii şi începătorii. Este foarte greu să-ţi recunoşti păcatele în prezenţa altora. Pocăinţa înseamnă schimbarea minţii (metanoia), iar epitimia nu este pedeapsă, ci medicament. Şi mie însumi şi celorlalţi le spun: cel care vrea poate să mă umilească, dar cu adevărat mă poate umili numai un singur om pe lume, eu însumi. Când înţelegi asta, dobândeşti echilibru şi pace.

Pavle ingenunchindPrea Sfinţia voastră, să vorbim despre femeie. Cândva aţi spus că, femeia este „vasul slab”, iar altă dată că femeia este cu mult mai serioasă şi responsabilă decât bărbatul, pentru că ea zămisleşte, naşte şi educă copiii. Coincid, oare, aceste două aprecieri?

Coincid. Femeile sânt mai emoţionale, mai simţitoare, greşesc mai uşor, deşi nici printre bărbaţi aceasta nu este o raritate… ”Vasul slab” – este din textul despre Adam şi Eva, Eva a greşit prima.

De ce a ascultat Adam de ea? Nu este aceasta slăbiciune?

El a ascultat pentru că aici este vorba despre căsătorie. Doi într-un trup. Nu a fost nici înşelarea ei, nici nechibzuinţa lui, ci el a decis conştient, împreună cu ea să poarte povara păcatului. De aceea căsătoria este aşezământ al raiului, şi nu a fost distrusă prin căderea în păcat.

Care dintre virtuţile creştine este mai importantă: rugăciunea sau milostenia?

Importantă este şi prima şi a doua, şi foarte importante… Este imposibil să distingi vreuna dintre virtuţi în mod deosebit. Dacă ai ucis, dar nu ai furat, eşti vinovat. Rugăciunea, aceasta este legătura noastră vie cu Dumnezeu, convorbirea noastră cu El. Ce familie este aceea în care fiul nu spune nimic tatălui său? Fără milostenie şi împreună pătimire către alţii nici noi nu ne putem mântui. La fel, noi toţi sântem un singur trup.

Credinţa învaţă că fericirea este principalul ţel al vieţii…

Pentru dobândirea fericirii sânt şapte trepte. Prima, smerenia, este fundamentul. Omul mândru nu este capabil să facă bine nimănui. El socoteşte că Dumnezeu îi este dator lui şi nu invers. Cea mai mare virtute este iubirea. Ea nu mai este în această trecere, credinţa se transformă în contemplare, nădejdea în făptuire, iar dragostea rămâne legătura noastră cu Dumnezeu şi cu alţi oameni.

A consemnat Svetlana Luganskaia pentru site-ul „Pravoslavie i mir”, Rusia, 1997

Sursa: Blogul lui Ciprian Voicila

PS: Patriarhul Pavle a plecat la Domnul pe 15 nov. 2009. Aproape un milion de oameni au umplut atunci străzile Belgradului şi alţi 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru a săruta mâna patriarhului pentru ultima oară. Coşgiugul său a rămas deschis pentru 6 zile şi nimic nu s-a întâmplat (…)

belgrad-inmormantare-patriarh-pavle

Desi nu este canonizat inca, multi sarbii il cinstesc deja pe fostul patriarh Pavle ca pe un mare cuvios si ierarh al Bisericii lui Hristos

patriarhul-pavle-fresca

Întâlnire de suflet: Părintele Cleopa şi Stareţul Tadei, 1995 (video / foto)

Întâlnire de suflet: Părintele Cleopa şi Stareţul Tadei (video)

Este ştiut faptul că Stareţul Tadei de la Vitovnita avea origini româneşti, vorbea limba română şi iubea România. În 1995, împreună cu un grup de credincioşi ortodocşi sârbi, a făcut un pelerinaj în ţara noastră, prilej cu care s-a întâlnit şi cu Părintele Cleopa de la Sihăstria. Între timp cei doi mari părinţi duhovniceşti au plecat la Rai, Părintele Cleopa în 1998, iar Stareţul Tadei în 2003. Să avem parte de rugăciunile lor şi cu toţii să ne vedem la Rai. Amin!

Laurentiu Dumitru


Această prezentare necesită JavaScript.

Minune în Serbia: Icoana Stareţului Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa plânge pentru Kosovo şi Metohija

În acest scurt filmuleţ este vorba despre o icoană a vrednicului de pomenire Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia (1914-2003). Această fotografie – icoană ce se află în casă unor sârbi evlavioşi a început să izvorească mir şi lacrimi pentru câteva zile după ce s-a semnat documentul de proclamare a independenţei Republicii Kosovo. Este ştiut că Părintele Tadei a fost un mare susţinător al regiunii Kosovo şi Metohija, cum este denumită de sârbi, şi a componenţei ei teritoriale ca parte integrantă a Serbiei! Părintele Tadei spunea deseori că această regiune va fi din nou leagănul credinţei sârbeşti, însă cu condiţia ca Guvernul să nu semneze niciodată independenţa acesteia.

În momentul semnării acordului de la Bruxelles, Icoana Părintelui Tadei a început să izvorească mir/lacrimi. În filmuleţ se spune că a curs o cantitate mare de mir încât s-au lipit micile iconiţele puse pe icoană mare a Părintelui. De asemeni – toată casa mirosea a mir.

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Tadei, Icoana a fost depusă la mormântul Părintelui, la Mănăstirea Vitovniţa, iar mai apoi, după 3 zile, în casa fratelui care deţinea icoana, din aceasta a-nceput iarăşi să curgă mir/lacrimi. Se întâmpla în data de 1 mai 2013, cu câteva zile înainte de Paşte. Mulţumesc doamnei Liubita Popadici care mi-a făcut cunoscut acest scurt filmuleţ.

Laurentiu Dumitru / Se va prelua cu precizarea sursei Serbia Ortodoxă

Un material video cu Părintele Tadei şi viaţa acestuia pe scurt găsiţi la linkul: Stareţul Tadei de la Vitovniţa, “Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa” [6 părți]

staret-tadei-icoana-mir

Stareţul Tadei de la Vitovniţa rostind rugăciunea lui Iisus (audio)

Rugăciunea lui Iisus / Исусову молитву
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! (în forma sa prescurată)
Господи Иисусе Христе, Сине Божиј, помилуј мја!

Minunate apoftegme despre Patriarhul Serbiei Pavle

patriarhul
Patriarhul Pavle (1914-2009)
– Omul Cerului şi al pământului –

Fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe este eroul multor povestioare şi anecdote. Ele întăresc legendă că ar fi fost un om popular şi cu viaţă sfântă. În 2004, “NIN” [prescurtare de la „Nedeljne informativne novine” – Ziar săptămânal de informaţie] reproduce câteva istorioare interesante din viaţă Sfinţiei Sale.

Wartburg. Pe când vlădica Pavle era episcop de Raska şi Prizren, Episcopia respectivă avea doar un automobil, un Wartburg. El era folosit în general pentru transporturi în interesul bisericii. Episcopul Pavle se urca rar, căci umbla mai mult pe jos. Odată, când a venit la dânsul în vizită un apropiat al său de pe vremea seminarului teologic, Ştefan, episcopul Zicej, cu un Peugeot după ce au pornit să viziteze câteva localităţi din episcopie, vlădica Pavle a zis:
– Frate Ştefane, chiar ca e bun Wartburgul ăsta al tău!

pavle-al-serbiei-mergandMercedes. Patriarhul Pavle, după cum este cunoscut, a continuat să trăiască la fel şi după ce s-a mutat la Belgrad. Belgrădenii îl întâlnesc adesea pe stradă, în tramvai, în autobuz… Astfel, odată, pe când mergea singur, suind trotuarul străzii Regele Petru I, în care se afla sediul Patriarhiei, îl ajunse, cu un Mercedes ultimul răcnet, unul din preoţii cunoscuţi ai unei parohii arhicunoscute din Belgrad. A oprit automobilul şi a ieşit:
– Sfinţia Voastră, permiteţi-mi să vă conduc! Spuneţi numai încotro… Patriarhul a intrat în automobil, şi îndată ce s-au pus în mişcare, a întrebat:
– Spuneţi, părinte, al cui este automobilul acesta?
– Al meu, Sfinţia Voastră!
– Opriţi! – porunci Patriarhul, a ieşit, şi-a făcut semnul Crucii şi a zis preotului:
– Dumnezeu să vă aibă în pază!

Automobilele negre. Fusese şedinţa Sfântului Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Sfinţia Sa se îndrepta, precum îi este obiceiul, la slujba de vecernie de la Catedrală. Când ieşi din Palatul Patriarhiei, zări parcate o mulţime de automobile mari, negre. Întrebă:
– Ale cui să fie atâtea automobile luxoase?
– Ale episcopilor noştri, Sfinţia Voastră! Au venit cu ele la şedinţa Sinodului -răspunse preotul care-l însoţea.
– O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!

patriarhul_pavleDificultăţile diaconului. În clădirea Patriarhiei adesea se repovesteşte dialogul Patriarhului purtat cu diaconul care-l însoţeşte peste tot, pe când plecau să facă slujbă în biserica de la Banovo brdo.
– Cum vom merge? Cu automobilul? – întrebă diaconul.
– Cu autobuzul! – răspunse Patriarhul cu hotărâre.
– E aglomeraţie, e înăbuşitor in autobuz, şi nici nu-i aproape…
– Mergem! – zise din nou scurt Sfinţia Sa.
– Dar… – mergând în urma Sa, diaconul avansă un argument nou, major – Sfinţia Voastră, este vară, multă lume merge la Ada Ciganlija [cel mai vestit ştrand], autobuzele sunt pline de lume despuiată. Nu e potrivit…
– Ştiţi, părinte – se întoarse Patriarhul Pavle – fiecare vede ceea ce doreşte!

Două măsline. La masa de prânz în Palatul Patriarhiei mai mulţi episcopi, printre ei si Patriarhul Pavle. Printre altele, ajunse pe masă şi farfuria cu măsline. Toţi ştiu că Patriarhul ţine la ideea că organismului uman îi sunt optim necesare doar şase măsline. Dar vlădica Ştefan a apucat să ia opt măsline.
– Sfinţia Voastră, eu am luat cu două mai mult. Ce să fac?
– Acuma ţine ceea ce ai luat, iar mâine să iei cu două mai puţin – răspunse Patriarhul.

Mesaj către America. Atunci când vlădica Pavle a devenit Patriarh, îşi aminteşte Slobodan Mileusnic, directorul Muzeului BOS, multe delegaţii şi numeroşi reprezentanţi din străinătate şi-au exprimat dorinţa să-l întâlnească pe Sfinţia Sa. A venit atunci şi ambasadorul destul de activ al Americii la Belgrad, Warren Zimmermann. Patriarhul l-a primit în Palatul Patriarhiei. Ambasadorul i-a transmis salutări şi felicitări în numele poporului american, în numele preşedintelui Americii şi în numele său personal. S-a purtat o convorbire oficială, protocolară şi în final ambasadorul a pus întrebarea:
– Cu ce am putea să vă ajutăm?
– Excelenţa Voastră, să nu ne puneţi piedici; cu aceasta ne veţi ajuta.

Reglarea conturilor. Patriarhul ştie să facă multe treburi. Prin mănăstiri a deprins să coasă, să cârpească, să spele, să confecţioneze şi să repare încălţămintea, să lucreze pământul, să altoiască pomi, să lege şi să ferece cărţile, să repare clădiri şi diferite aparate şi anexe… Părintele patriarh din fire este un om harnic. Tot timpul lucrează câte ceva.
– “Şi când vine aici la mine în birou, dacă observă că ceva nu funcţionează cum ar trebui, dacă vede că uşa nu se închide bine, că undeva pătrunde ploaia, că lumina se întrerupe… el însuşi purcede să stabilească unde-i defectul, apoi zice: Haide să reparăm asta!…” – spune secretarul Sinodului BOS şi citeţul Sfinţiei Sale, Gradimir Stanic.
– “Dânsul se comportă peste tot ca un bun gospodar, nu numai aici la Patriarhie, ci şi în oricare mănăstire şi oricare biserică, oriunde s-ar afla…”. La mănăstirea “Blagoveştenie” din regiunea Ovcarsko-Kablarska, în care a fost călugărit, şi unde acum, în calitate de patriarh, se duce aproape în fiecare vară pentru câteva zile, pe când venea vremea să se întoarcă la Belgrad, chema pe egumenul Georgije pentru “a se socoti”:
– “Părinte Georgije, iată am petrecut cu voi aceste câteva zile. Toate, slavă lui Dumnezeu, au fost bune. Am locuit aici, am mâncat dimineaţa, am mâncat la prânz, iar toate astea costă, nu-i aşa?”.
– “Păi, aşa e, Sfinţia Voastră…”.
– “Dar şi eu v-am ajutat cu câte-ceva. Nu-i aşa, părinte Georgije?”.
– “Aşa e, Sfinţia Voastră, ne-aţi ajutat mult, de parca aţi fi venit aici să lucraţi, nu să vă odihniţi…”.
– “Pai să ne socotim: ţi-am reparat jgheabul, fereastra, robinetul, broasca de la uşă, ţi-am curăţat şi am proptit viţa de vie, am pingelit încălţămintea… Când le punem toate la socoteală, părinte Georgije, rezultă că voi trebuie să-mi plătiţi ceva mie!

Salariile. Patriarhul Pavle a refuzat, de altfel, salariul. Dânsul primeşte doar pensia la care are dreptul ca fost episcop de Raska şi Prizren. Nevoile sale sunt modeste de tot, dat fiind că singur îşi coase mantia, singur îşi repară pantofii… Încă îi rămân bani din pensia aceea mică. Ce rămâne împarte săracilor sau donează în alte scopuri pentru binele obştesc.
A rămas de pomină reacţia dânsului din anul 1962, la solicitarea de atunci a unor episcopi să li se mărească salariile:
– “Dar de ce, de vreme ce nu suntem în stare să cheltuim nici ceea ce am avut până acum?!”.

pavle222Pentru Milos Crnjanski. În acelaşi fel procedează Părintele Patriarh şi cu ceea ce primeşte în dar. Dacă primeşte material pentru mantie, îl păstrează până întâlneşte un călugăr sau preot care nu are posibilitate să cumpere. Atunci îi calculează cât are nevoie pentru a coase o mantie, şi-i dă exact atât, ca să mai rămână şi pentru alţii.
Renumitul istoric al literaturii Zika Stojkovic, care a colaborat cu vlădica Pavle, pe când acesta fusese episcop de Raska şi Prizren, la editarea operei capitale: “Monumentele din Kosovo”, i s-a plâns odată în Palatul Patriarhal că are greutăţi în a aduna bani pentru continuarea tipăririi seriei începute de Opere ale unuia din cei mai importanţi scriitori sârbi, Milos Crnjanski. Ascultându-l, Patriarhul se ridică, se duse până la patul său, ridică perna, luă de sub ea portmoneul, apoi scoase din el trei mii de mărci şi le întinse lui Stojkovic:
– “Iată, e contribuţia mea pentru tipărirea cărţilor lui Milos Crnjanski. Să vă fie de ajutor!”.

Economii. Gradimir Stanic, care este directorul tipografiei patriarhale, relatează:
– “Dânsul îşi dactilografiază singur cărţile. Foile pe care le scrie aproape că nu au margini, iar distanţa dintre rânduri este cea mai mică posibilă. Evită să piardă timpul cu introducerea deasă a foilor în maşina de scris. Pe lângă aceasta, economiseşte hârtia; aşa s-a deprins, căci înainte vreme hârtia era foarte scumpă. Iar textele sale sunt atât de curate, încât la ele nu este nevoie de intervenţii înaintea tiparului.
Colaboratorii povestesc, de asemenea, că se ţine şi textual de versul din Rugăciunea Domnească: “…pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi…”. După ce ia masa, aduna cu atenţie orice fărâmitură, deşi are cine să strângă şi să facă ordine…

La “Semnul de întrebare”. Un boem, care adesea petrecea timpul la cafeneaua cu denumirea “?”, în apropierea Patriarhiei, de câte ori îl vedea pe Patriarh, traversa în fugă strada, pentru a lua binecuvântare de la Sfinţia Sa. Iar odată îi zise:
– Sfinţia Voastră, noi doi suntem cei mai buni oameni din tot Belgradul acesta! La care Patriarhul replică:
– Suntem, dar după ce golim câteva pahare, nu mai suntem buni de nimic!

“Arătarea” Născătoarei de Dumnezeu. S-a întâmplat ca în cabinetul Patriarhului, pe când acesta discuta cu un funcţionar al Patriarhiei, să dea buzna un om între două vârste, cu ochi mari şi cu privire înflăcărată. A început să explice că a trebuit să vină, deoarece are să comunice ceva important… Patriarhul l-a invitat să ia loc, să se mai liniştească. Iar acela începu atunci să povestească cum că în somn i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu şi ce i-a spus…
Patriarhul l-a ascultat cu atenţie, apoi l-a întrerupt tăios:
– “Ascultaţi-mă, domnule. Eu sunt episcop de aproape cincizeci de ani, călugăr sunt, se înţelege, de şi mai mulţi ani, în fiecare zi slujesc Sfânta Liturghie; mie nici măcar un înger nu mi s-a arătat încă, iar Dumneavoastră vi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu! Lăsaţi-o baltă, vă rog…”.

Ziarele şi anii lumina. Pe vremea grea a războiului, după o întâlnire în cabinetul Patriarhului, pe când se hotăra asupra unor chestiuni în care nu era uşor să fie luate decizii, Sfinţia Sa, spre a glumi pe socoteala Sa, zise celor prezenţi:
– “Voi aţi crezut că o veţi scoate uşor la capăt cu mine. Credeţi că eu sunt slăbănog, de constituţie fragilă… Dar de fapt voi nu mă cunoaşteţi bine…”.
Se sculă şi de pe masa de lucru aduse nişte ziare, cu denumire sârbească, în care prin fotomontaj era reprezentat ca un războinic-superman, cu bombe şi muniţii la brâu.
– “Uitaţi-vă cum mă văd alţii, iar voi aţi crezut că sunt slab!”. Din întâmplare, tocmai atunci veni să-l fotografieze vestitul foto-reporter Vican Vicanovic. Pentru a realiza fotografia dorită, se adresă Patriarhului:
– Luminăţia Voastră… [în limba sârbă joc de cuvinte: Vasa svelosti – Sfinţia Voastră; Vasa svetlosti – Luminăţia Voastră].
La care Patriarhul replică:
– De vreme ce eu deja sunt lumină, la ce-ţi mai trebuie bliţul!?

(Jovan Janjic, “NIN“, preluat de săptămânalul de limbă sârbă “Nasa reč“, Timişoara, nr. 772 / 03.12.2004, pp. 24-25)

Sursa: http://laurentiudumitru.ro/minunate-apoftegme-patriarhul-Serbiei-Pavle.php

PS: (…) Că a fost un om extraordinar al timpului său s-a arătat cu adevărat doar în ziua înmormântării sale. Aproape un milion de oameni au umplut străzile Belgradului (foto jos) şi alţi 600 000 de oameni au trecut pe la Catedrală pentru a săruta mâna patriarhului pentru ultima oară. Coşgiugul său a rămas deschis pentru 6 zile şi nimic nu s-a întâmplat (…) (Pr. Luka  Hovakovici)

The body of Serbian Orthodox Patriarch Pavle is carried in a procession towards St. Sava church during his funeral in Belgrade