Arhive blog

Pr. Pimen Dejanovici, Starețul Mănăstirii Vitovnița (Serbia), invitat la Timișoara la Zilele Sfântului Siluan Athonitul (editia a VI-a), 24 – 25 septembrie 2014

Afis_2014

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii cinci ani, la fiecare sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, dimpreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”.

Dragi Prieteni ai Sfântului Siluan,
Ca în fiecare an, Sfântul Siluan ne aduna în jurul sau la sfârsit de septembrie…
Asa cum spuneam si anul trecut, încercam sa largim tematica simpozionului, catre alti monahi contemporani care l-au cunoscut pe Sfântul Siluan, sau care sunt în acelasi duh. Am început, deja, anul trecut, cu Parintele Sofronie, continuam, în acest an, cu Parintele Tadei de la Vitovnita (Serbia), de la a carui nastere se împlinesc, în octombrie, 100 de ani. Din acest motiv, de altfel, tema de anul acesta va fi „Cum îti sunt gândurile, asa îti este si viata” – inspirata din zicerea Parintelui Tadei.

Conform traditiei, întâlnirile vor avea loc tot în Aula Magna a Universitatii de Medicina, începând de la ora 18, miercuri si joi (24 si 25 septembrie). Detalii legate de program si de invitati veti descoperi în afisul alaturat, pe care va rog sa-l transmiteti catre alti prieteni ai Sfântului Siluan…

Cu bucuria de a va revedea saptamâna aceasta,

Camelia MINGASSON
Presedinte
Asociatia Culturala Kratima
Tel. +40-0761-219121

Patriarhul Irineu al Serbiei a numit parada gay: „vârful aisbergului imoral şi o adunare a tuturor perversiunilor şi viciilor”

pat_irinej

Patriarhul Irineu al Serbiei a numit parada gay „vârful aisbergului imoral și o adunare a tuturor perversiunilor și viciilor”.

„Sa avem milă pentru acești oameni, care fac parte din așa-numita populație gay. Aceasta este o tulburare sau o aberatie a naturii umane… Nu pot să înțeleg de ce ni se impune această problemă și se demonstreaza deschis”, a declarat șeful Bisericii Ortodoxe Sârbe, într-un interviu pentru ziarul Nedelnik, răspunzând la o întrebare legata despre o eventuala miscare de lobby din partea Bisericii Sârbe pentru interzicerea paradei gay de către autorități.

Si in acest an, în capitala sârbă, se pregateste „parada gay”, pentru o saptamana „bogata în diferite evenimente, expoziții și concerte de popularizare, manifestări ale activității comunității LGTB”.

Pregătirea pentru aceste acțiuni, a divizat din nou societatea sârbă, cea mai mare parte a populației sarbe opunandu-se unor astfel de evenimente. Anul trecut, o parada similara, „Gay pride parade”, a fost însoțită de manifestari hulitoare și profane. Mai mult decât atât, reprezentanții țărilor din UE și SUA au exercitat o presiune fără precedent asupra autorităților sârbe și a publicului, pentru a organiza aceste evenimente, iar diverși politicieni și diplomați europeni au jucat un rol activ în promovarea lor.

Sursa: lonews.ro

Condamnat la nemurire: o meditaţie despre Înviere, Sfântul Iustin Popovici

anastasis

Sfântul Iustin Popovici

Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire. Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu S-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată oamenii nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat. Omenirea a vrut să-L omoare pe Dumnezeu, dar Dumnezeu, prin Învierea Lui, i-a adus pe oameni la viaţă, Dumnezeul cel răstignit şi înviat în prima zi dintr-o moarte groaznică! Nu mai este moarte. Nemurirea îl înconjoară pe om şi întreaga lui lume.

Cu Învierea Dumnezeu-Omului, natura umană este condusă ireversibil spre drumul nemuririi (…). Dacă omul trăieşte în credinţa Învierii Domnului, el trăieşte în afara morţii, nu este atins de ea; moartea este la piciorul omului. „Unde este moarte boldul tău? Unde este biruinţa ta, iadule?”. Iar când un om care crede în Hristos moare, el părăseşte trupul său ca pe nişte haine în care va fi din nou îmbrăcat în Ziua Judecăţii din urmă. Înaintea Învierii Dumnezeu-Omului moartea era a doua natură a omului; viaţa era prima şi moartea a doua. Omul s-a obişnuit cu moartea ca fiind ceva natural. Dar după Învierea Sa, Domnul a schimbat totul: şi dacă era natural până la Învierea lui Hristos ca omul să moară, după Învierea lui Hristos este natural ca omul să nu moară.

Prin păcat omul devine muritor şi vremelnic; cu Învierea Dumnezeu-Omului el devine nemuritor şi veşnic. În aceasta este forţa, în aceasta este puterea, în aceasta este tăria Învierii lui Hristos. Fără Înviere nu există creştinism. Printre minuni aceasta este cea mai mare; celelalte minuni încep şi se termină cu ea. De la ea a răsărit credinţa şi dragostea şi nădejdea şi rugăciunea şi iubirea pentru Dumnezeu.

Cărțile Ortodoxe pe care le cauți! Click pe banner!

logo-librarie

Din Ierusalim, în Vinerea şi Sâmbăta Mare, Sfântul Nicolae Velimirovici

sfantul-mormant

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

Scrisorile 30 şi 31. Din Ierusalim, în Vinerea şi Sâmbăta Mare

Vinerea Mare
S-au ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari fărădelegi pe care a văzut-o soarele pe pământ. Zi de groază şi de ruşine pentru conştiinţa omenească până la sfârşitul vremurilor. Este obiceiul ca închinătorii să străbată în această zi cu picioarele şi cu gândurile Calea Durerii. Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am plecat din Ghetsimani în sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim şi a Anei, născătorii Născătoarei. Ne-am gândit la Ea, Maica marii dureri. Ea a fost, oare, în acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai târziu.

Palatul lui Pilat. Ca şi cum am privi la cenuşa unui vulcan stins – dar focul patimii şi putoarea nedreptăţii încă se simt. Aici a fost judecat şi osândit învăţătorul Dreptăţii. Aici a fost biciuit de cei fără de lege Omul Nevinovăţiei. Nu a rămas pe El nici o fâşie de piele întreagă. Evreii s-au ostenit noaptea trecută ca să nu fie. Şi soldaţii romani cu bicele lor nu au făcut decât să adâncească aceleaşi răni în acelaşi trup. Cei care studiază dreptul roman şi legile romane ar trebui să vină în acest loc ca să se îngreţoşeze pentru totdeauna de această putreziciune lipsită de omenie.

Locul în care Domnul a căzut sub cruce. Cum să nu cadă? Greu i-a fost să poarte şi tăcerea de-a lungul întregii nopţi pline de învinuiri mincinoase, de clevetiri şi de martori mincinoşi – cu atât mai mult întreaga putoare a scuipăturilor în faţă şi a tot atâtor răni pe câte lucruri bune le făcuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca să luăm crucea Ta, şi pe Tine să Te ridicăm pe mâini şi să Te purtăm? Aşa am gândit toţi, vărsând lacrimi pe această Cale a Durerii, ce s-ar fi prefăcut în Râu al Durerii dacă toate lacrimile vărsate de creştini ar fi ţâşnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea bună a lui Dumnezeu l-a adus aici în acea zi ca să ia Crucea Domnului asupra sa şi să uşureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toţi oamenii.

În faţa casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a văzut cumplitul alai. Faţa desfigurată a lui Hristos a stârnit compătimire în inima ei de fată – ea nu mai semăna a faţă omenească, ci mai degrabă cu o bucată de pânză murdărită de amestecul sângelui cu scuipatul, sudoarea şi praful. I s-a făcut milă de El fetei; a alergat înaintea Osânditului şi cu o maramă curată i-a şters faţa. Mucenicul tăcut nu a putut să-i spună „mulţumesc”, însă i-a răsplătit slujirea într-un alt chip: pe acea maramă a rămas zugrăvit chipul lui Hristos.

Iată-ne acum în locul unde s-a întâlnit Născătoarea de Dumnezeu cu Fiul. Căutându-L încolo şi încoace, ea a apărut dintr-o ulicioară şi deodată s-a aflat faţă în faţă cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a născut ASTA? Această mare rană, de mărimea omului? Din această Rană s-a vindecat, însă, otrăvitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a zis nimic. Dar sufletele lor s-au înţeles şi s-au salutat. „Fiul meu”, s-a tânguit sufletul mamei, „primăvara mea dulce, cum a pierit frumuseţea Ta!”.

În fine, suntem aici. înaintea stâncii însângerate. înaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Întocmai vremea când a fost înălţat pe cruce. Bătaia ciocanului stârneşte ecouri în sufletele noastre. Aici am stat până la ceasul al treilea al după-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca să le spele sângele Lui! În ceasul al şaselea, natura s-a răzvrătit împotriva fărădelegii omeneşti: pământul s-a cutremurat, pietrele au crăpat, soarele şi-a acoperit cu maramă cernită faţa sa. La ceasul al nouălea, El Şi-a dat duhul.

Doar Învierea putea să răsplătească atâta pătimire. Numai prin Învierea lui Hristos pot natura şi conştiinţa noastră să se împace.

Sâmbăta Mare
via_dolorosaIată-ne acum în Ierusalim, cel mai mare câmp de bătălie din istoria neamului omenesc. Acesta este Kosovopolje al omenirii. Multe bătălii s-au dat aici între oştirile împărăţiei cerurilor şi oştirile împărăţiei pământeşti. Oştirile împărăţiei cerurilor întotdeauna au părut mai slabe, şi întotdeauna au părut înfrânte înainte de biruinţă. Căpetenia oştirii împărăţiei cerurilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a dat bătălia cheie în acest loc, şi a câştigat biruinţa cheie. Toate bătăliile pe care le-au dat înainte de El luminoasele Lui oştiri seamănă cu bătălia Lui atât prin chinuri, cât şi prin biruinţe.

Sunt de-acum şase zile de când trăim pătimirile Domnului nostru. Am străbătut toate locurile chinurilor Lui, şi pe toate le-am udat cu lacrimile noastre. Sufletele noastre se simt chinuite până la istovire. Trupeşte, însă, ne simţim minunat de bine. Dormim puţin, postim mult, stăm cu ceasurile la slujbe, întreaga zi, de pe colină pe colină, prin Sfânta Cetate. Şi nimeni nu e obosit, nimeni nu e bolnav, nimeni nu se plânge! Sufletul însă e apăsat ca de o piatră de mormânt. Nimic în lume afară de Învierea Domnului nostru chinuit nu poate să ridice această piatră de mormânt şi să aducă înviere sufletelor noastre. De-abia aşteptăm ca sâmbăta aceasta să plece de la noi şi să ne întâlnim cu duminica preaslăvită.

Unde sunt adventiştii din Bacika să vină la Ierusalim şi să trăiască aceste pătimiri sufleteşti câte am trăit noi în aceste şase zile? Atunci nu le-ar mai da prin minte să prăznuiască sâmbăta în locul duminicii. Iată, sâmbăta nouă nu ne-a adus nici o uşurare. În această zi doar însumăm toate pătimirile Domnului nostru, adunăm toate chinurile Lui. Şi aşteptăm duminica: uşurare, odihnă şi izbăvire.

„Ce s-a întâmplat azi cu Domnul?” – întreabă funcţionarul Ilia.
„S-a pogorât la iad ca să se arate pe Sine şi Evanghelia Sa şi celor ce au răposat mai înainte de venirea Lui, aşa încât să ia sub stăpânirea Sa toate generaţiile omeneşti trecute, prezente şi viitoare, să le arate tuturor adevărul şi să-i îmbie pe toţi cu mântuirea”.
„Dar ce, adventiştii prăznuiesc pogorârea lui Hristos la iad, nu învierea Domnului?”.

Astăzi am mers de câteva ori în biserica Mormântului Domnului. Am fi vrut să fim acolo necontenit – ca şi cum nevăzutul nostru Stăpân ne cheamă la Sine pe Golgota, ca prin rănile Sale trupeşti să vindece rănile noastre sufleteşti. Biserica aceasta se mai numeşte şi Biserica Învierii. S-ar putea numi fără împiedicare şi Biserica Înviată – fiindcă într-adevăr a înviat de câteva ori. Împăratul păgân Adrian a dărâmat-o din temelie şi în locul acela a pus idoli de nebuni: pe Jupiter şi Venera, urâciunile romane. Iulian Apostatul şi Omar Arabul, şi Hosroe Persanul au prădat-o şi au stricat-o pe rând. Această biserică, însă, a înviat neîncetat după moartea ruinătorilor ei, în nouă şi mai mare slavă şi frumuseţe. Oare aceasta nu e înviere? Oare n-a fost şi crucea lui Hristos îngropată sub pământ şi a înviat?

O, Mare Doamne Iisuse, Unule Nebiruite, Atotputernice! Şi lucrurile legate de numele Tău învie, cu atât mai mult oamenii şi popoarele. Şi cu atât mai mult Tu, Adevărule Veşnic şi Viaţă Veşnică!

Sursa: Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002

Se va prelua cu precizarea sursei Serbia Ortodoxă

Poziţia Bisericii faţă de stăpânire, Sfântul Justin Popovici

82895_vr2-vreska-svecanost-vranje-foto-v.-p._origh

Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5, 29). Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui.

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor.

Această Atot-Evanghelie cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preţ, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii şi cu demolatorii Bisericii.

„A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veşnic şi neschimbător – statutul atotcuprinzător, starea ei veşnică şi neschimbată – stare atotcuprinzătoare. Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5, 29. Acesta este şi răspunsul ei dat prigonitorilor, de-a lungul veacurilor până la Judecata de Apoi. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp  nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii – dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Biserica reprezintă o veşnicie în timp, în această lume vremelnică. Lumea se schimbă, dar Biserica nu se schimbă; nu se schimbă veşnicul ei adevăr dumnezeiesc, dreptatea ei dumnezeiască, Evanghelia ei dumnezeiască, veşnicele ei unelte dumnezeieşti. Nu se schimbă, fiindcă nu se schimbă Domnul Hristos, Care aşa este şi aşa lucrează. Acesta este adevărul şi realitatea evanghelică: „Iisus Hristos ieri şi azi şi în vecii vecilor este Acelaşi”(Evrei 13, 8).

Prin veşnicie Biserica este prezentă în timp pentru ca timpul să se sfinţească prin ea, să se înnoiască prin ea, să se înveşnicească prin ea şi să fie deopotrivă cu ea. Nu Biserica trebuie să fie în pas cu timpul ori cu spiritul vremurilor, ci timpul trebuie să se alinieze după ea, ca fiind veşnică, şi spiritul vremurilor – după ea, ca fiind purtătoare a duhului veşniciei, a duhului Dumnezeului-Om. Pentru că ea este de-a pururi sfântă, de-a pururi apostolească. Ea este de-a pururi duhovnicească, de-a pururi dumnezeiască, de aceea niciodată nici nu îndrăzneşte să jertfească veşnicia vremelniciei, ceea ce aparţine lui Dumnezeu – celor omeneşti, cele cereşti – celor pământeşti. Nu ea urmează a se adapta la spiritul vremurilor, dimpotrivă, ei i se cuvine să potrivească timpul la veşnicie, vremelnicia – veşniciei, cele omeneşti – Dumnezeirii. Veşnicul ei drum prin această lume: mai întâi -Dumnezeu, apoi omul; în faţă – Dumnezeu, iar în urma Lui omul: „Ca să fie Hristos cel dintâi întru toate” (Col. 1, 18 ).

Ca atare stăpânirea este de la Dumnezeu (Rom. 13, 1-6): şi ierarhia valorilor şi ierarhia ordinii de la Dumnezeu este. De aceea, în principiu, trebuie să ne supunem stăpânirii care pune ordine, normalizează şi care păstrează această ordine divină dată de Dumnezeu în lume. Altminteri survine căderea şi decăderea în anarhie.

Stăpânirilor trebuie să ne supunem, în măsura în care ele menţin ordinea divină în lume, pentru că ele sunt „slugile Domnului” şi – ca unor slugi ale Domnului. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, ca slugi ale Domnului, poartă sabie, cu care pedepsesc răul şi apără binele. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, slugile Domnului, sunt „înfricoşătoare pentru faptele rele”, şi nu pentru cele bune. Atunci însă, când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc, şi mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele, şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.

La început stăpânirea fusese dată, în principiu, de la Dumnezeu. Când însă stăpânirea se abate de la Dumnezeu şi se ridică împotriva lui Dumnezeu, în acest caz ea se transformă în silnicie şi prin aceasta încetează de a mai proveni de la Dumnezeu şi este de la diavol. Deci noi, creştinii, cunoaştem şi taina stăpânirii şi taina silniciei: stăpânirea este binecuvântată de Dumnezeu, silnicia însă, este blestemată de Dumnezeu. Tot ce vine de la Dumnezeu este bine, iar dacă acest bine este întrebuinţat în rău este de la diavol, întrebuinţarea în rău a celor dumnezeieşti – iată unde stă diavolul, şi toată diavoliada lumilor toate, la un loc cu lumea oamenilor. Stăpânirea vine de la Dumnezeu, şi până când ea rămâne în Dumnezeu şi sub Dumnezeu şi cu Dumnezeu – este binecuvântată. Părăsindu-L pe Dumnezeu, ea se transformă în violenţă – prin aceasta supunându-se pe sine puterii antidumnezeieşti – diavolului. Aceasta este învăţătura dreptmăritoare şi apostolică, patristică, evanghelică despre natura şi valoarea stăpânirii.

Aceasta este sfânta şi infailibila învăţătură ortodoxă a Bisericii lui Hristos, aşa a fost de la început şi până acum, şi de acum în vecii vecilor. Şi cine sunt martorii ei? Toţi sfinţii apostoli, toţi sfinţii părinţi, toţi sfinţii mucenici. În mod deosebit sfinţii mucenici, începând cu Sfântul şi întâiul mucenic Ştefan, şi până la noii noştri mucenici şi câţi alţi sfinţi mucenici ai vremurilor noastre. Ei toţi au pătimit pentru Domnul Hristos, toţi laolaltă de la împăraţi, regi şi cneji; într-un cuvânt, de la stăpânirile luptătoare contra lui Dumnezeu ai acestui veac. Şi aceşti sfinţi mărturisitori nu se numără cu miile, ci cu milioanele. Ei toţi sunt sfinţi şi nemuritori ca martori ai adevărului divino-uman: creştinii trebuie să se împotrivească poruncilor nelegiuite şi necredincioase ale împăraţilor, domnitorilor, stăpânitorilor acestei lumi, oriunde s-ar afla ei, şi oricine ar fi ei.

Fiecare sfânt mucenic, fiecare sfânt mărturisitor al credinţei lui Hristos reprezintă o întruchipare vie şi o personificare nemuritoare a preasfintei Atot-Evanghelii a Bisericii Ortodoxe: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”. Fiecare din ei s-a ţinut de această Atot-Evanghelie dumnezeiească cu tot sufletul, cu toată inima, cu tot cugetul. De aceea au şi fost ei supuşi la chinuri, la răutăţi, de aceea au fost omorâţi de către stăpânitorii apostaţi din veac în veac.

Sursa: Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica și statul, Editura Schitului Sfântului Serafim de Sarov, 1999 via Doxologia

Pr. Bojan Aleksandrovic: Apel pentru ajutorarea mănăstirii de la Mălainiţa, Valea Timocului

biserica-din-Malainita

Pr. Bojan Aleksandrovic: Apel pentru ajutorarea mănăstirii de la Mălainiţa, Valea Timocului

Iubiţi fraţi şi surori din Ţara Mamă, România!
Avem mare nevoie de ajutor financiar pentru continuarea lucrărilor la complexul primei biserici româneşti, acum mănăstire, din Mălainiţa – Valea Timocului.
Va rugăm din suflet să binevoiţi a ne ajuta cu cât se poate!

Donaţii se pot face prin contul deschis în România pe numele consilierului economic al Protopopiatului nostru:

Pr. Antonie Isac

RO73BTRL01101201P25074XX
Banca Transilvania

Dumnezeu să Vă binecuvinteze!

Sursa:  Contul de facebook al Pr. Bojan Aleksandrovic

Stareţul Tadei de la Vitovniţa împreună cu un grup de credincioşi sârbi în pelerinaj la Roma [5 fotografii inedite la Colosseum]

staretul tadei la colloseum, roma5

staretul tadei la colloseum, roma4

staretul tadei la colloseum, roma3

staretul tadei la colloseum, roma2

staretul tadei la colloseum, roma

Stareţul Tadei de la Vitovniţa (1914-2003) împreună cu un grup de credincioşi sârbi în pelerinaj la Roma [5 fotografii inedite la Colosseum]

Sursa şi alte sute de fotografii: Преподобни Отац Тадеј Витовнички.

Cadoul de Crăciun al Serbiei ortodoxe: Interzicerea bisericilor româneşti din Valea Timocului. Comunicatul de presă al senatorului Viorel Badea

Comunicatul oficial al Cancelariei Guvernului sârb care stipulează că bisericile româneşti sunt ilegale

Comunicatul oficial al Cancelariei Guvernului sârb care stipulează că bisericile româneşti sunt ilegale

Părintele Boian Alexandrovici din Valea Timocului mi-a transmis o scrisoare prin care avertizează că Serbia a demarat o campanie furibundă împotriva bisericilor româneşti. Un comunicat al Cancelariei Guvernului sârb a anunţat că ”este ilegală orice construire a bisericilor româneşti din cauză că nici o parte organizaţională a Bisericii Ortodoxe Române care are statut legal de persoană juridică nu îşi desfăşoară activitatea în acest spaţiu”. 

Părintele Boian Alexandrovici, liderul spiritual al românilor din Valea Timocului, explică în mesajul său că, de vreme ce Bisericii Ortodoxe Române i-a fost interzisă construirea bisericilor în Valea Timocului, românii au fost obligaţi să îşi construiască garaje pe care apoi să le folosească drept loc de închinare, numai că acum există ameninţarea cu interzicerea folosirii acestor construcţii ca biserici, deşi legea Serbiei permite acest lucru.

Românii din Serbia sunt la nivelul ”fraţilor creştini din Siria care sunt prigoniţi şi izgoniţi de la casele lor din cauză că sunt creştini. Este o singură diferenţă între ei şi noi. Pe ei îi prigonesc musulmani, iar pe noi ”Biserica soră” şi unele organe ale statului nostru în care trăim”.

Pr.BojanMesajul dramatic al românilor din Valea Timocului este că ”Bisericile şi mănăstirile româneşti din zonă sunt ocupate de Biserica Sârbă, noi ne am împăcat cu asta şi dorim să construim noi, iar ei ne opresc, ei veniţi din alte părţi ne opresc pe noi români/vlahii originari zonei, să ne rugăm în limba noastră şi să ţinem de Biserica neamului nostru. Acum aşteptăm să ne inchidă, cum au anunţat, şi aceste puţine biserici pe care cu greu am reuşit să le facem”.

Românii din Serbia sunt la nivelul ”fraţilor creştini din Siria care sunt prigoniţi şi izgoniţi de la casele lor din cauză că sunt creştini. Este o singură diferenţă între ei şi noi. Pe ei îi prigonesc musulmani, iar pe noi ”Biserica sor㔺i unele organe ale statului nostru în care trăim”.

Este neverosimil că statul sârb, ale cărui negocieri pentru aderarea la UE sunt programate să înceapă în ianuarie, are un comportament atât de abuziv la adresa comunităţii româneşti. După cum părintele Boian a explicat în mai multe rânduri, drepturile pentru români în Valea Timocului sunt doar pe hârtie. Mai nou, nici măcar acolo. O televiziune din Valea Timocului a demarat o campanie împotriva bisericilor româneşti şi a făcut publică decizia oficială a Cancelariei Guvernului sârb pentru colaborare cu bisericile şi comunităţile religioase potrivit căreia bisericile româneşti din Valea Timocului sunt ilegale.

Cum poate fi o biserică ortodoxă ilegală, mai ales într-o ţară ortodoxă? În Serbia, calitatea de român a devenit ilegală, iar acest lucru trebuie să înceteze. Dar pentru acest lucru este nevoie de un răspuns ferm al statului român cu privire la tratamentul comunităţii româneşti din Valea Timocului!

Bogdan Diaconu

Sursa: Cadoul de Crăciun al Serbiei ortodoxe: interzicerea bisericilor româneşti din Valea Timocului

***
COMUNICAT DE PRESĂ AL SENATORULUI VIOREL BADEA

23 decembrie 2013.

Am luat la cunoştinţă cu profundă îngrijorare despre comunicatul Cancelariei Guvernului sârb care a anunţat că ”este ilegală orice construire a bisericilor româneşti din cauză că nici o parte organizaţională a Bisericii Ortodoxe Române care are statut legal de persoană juridică nu îşi desfăşoară activitatea în acest spaţiu”.

Astfel, în condițiile în care statul sârb este pe cale să înceapă, în ianuarie 2014, negocierile pentru aderarea la UE, manifestarea unui astfel de comportament abuziv și discriminatoriu al autorităților sârbe față de o minoritate națională, poate ruina pentru mult timp speranțele unui parcurs europen de succes.

Este regretabil că un stat ce la nivel declarativ se dorește pro-european și pare să imbrățișeze toate valorile Uniunii Europene, la nivel faptic dă încă dovadă de un comportament antidemocratic, antieuropean și abuziv față de comunitatea românilor din Valea Timocului.

În acest context, doresc să reamintesc autorităților sârbe despre existența unor tratate pe care, prin semnare/ratificare, s-au obligat să le respecte:

1. Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, adoptată la Strasbourg, în cadrul Consiliului Europei, la 1 februarie 1995 și ratificată de către Serbia în anul 2001, reprezintă primul instrument juridic multilateral obligatoriu consacrat protecţiei minorităţilor naţionale în general.

Astfel, statele semnatare se obligă să garanteze minorităţilor naţionale dreptul de a beneficia de propria cultură, de a folosi propria limbă, de a-şi înfiinţa şcoli şi de a li se preda în limba pentru care optează, ori de a profesa sau de a practica propria religie (Art. 7 al Convenţiei dispune că „Părţile vor asigura respectarea drepturilor fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie”. Art. 8 subliniază importanţa respectării drepturilor religioase ale minorităţilor, apartenenţa religioasă fiind unul dintre elemente esenţiale ale definirii identităţii.Textul art. 8 prevede că „Părţile se angajează să recunoască fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a-şi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a înfiinţa instituţii, organizaţii şi asociaţii religioase”.)

2. Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale între România şi Republica Serbia privind minorităţile naţionale, semnat la 1 martie 2012, conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară a minorităţilor, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurare a dreptului la educaţie în limba maternă.

Închei prin a spune că, poate mai presus de aceste argumente juridice, dezamăgitor este faptul că un stat declarat ortodox doreşte interzicerea funcţionării unei biserici ortodoxe, iar părintele Boian Alexandrovici, prin scrisoarea sa în care avertizează despre pericolul la care este supusă Biserica Ortodoxă Română din Serbia, exprimă cel mai bine acest lucru: ”Românii din Serbia sunt la nivelul ”fraţilor creştini din Siria care sunt prigoniţi şi izgoniţi de la casele lor din cauză că sunt creştini. Este o singură diferenţă între ei şi noi. Pe ei îi prigonesc musulmani, iar pe noi ”Biserica soră” şi unele organe ale statului nostru în care trăim”.

Pe cale de consecinţă, solicit Preşedinţiei României, Ministerului Afacerilor Externe şi tuturor partidelor politice parlamentare din România să reacţioneze cu fermitate şi celeritate pentru stoparea abuzurilor şi presiunilor la care sunt supuşi membrii comunităţii românilor din Serbia de Răsărit, atrăgând atenţia autorităţilor din statul vecin că această atitudine medievală ipocrită şi violentă intră in profundă contradicţie cu aspiraţiile europene pe care Belgradul le afişează în relaţiile sale cu statele membre ale comunităţii europene.

Sursă comunicat: Viorel Badea

Conferinţa „Viaţa religioasă a românilor de pe Valea Timocului”, Pr. Bojan Aleksandrovic, Cluj, 27 nov. 2013 [video / audio]


Part. I


Part. II


Part. III


Part. IV

***

Conferinţa „Viaţa religioasă a românilor de pe Valea Timocului”(audio)
http://www.ascorcluj.ro/wp-content/plugins/ascor-extend/audio-player.php?recording=1410

Cuvânt la Catedrala din Cluj (audio)
http://www.ascorcluj.ro/wp-content/plugins/ascor-extend/audio-player.php?recording=1412

„Vocea îngerilor”, Divna Ljubojević, cântă în Ajun la Ateneul Român din Bucureşti

divna

“Vocea îngerilor” cântă în Ajun la Ateneul Român din Bucureşti

Divna Ljubojević, un simbol cultural al Serbiei, va susţine un concert extraordinar în seara de Ajun la Ateneul Român din Bucureşti. Artista revine în România după concertele susţine de Paşte în Capitală şi la Timişoara.

Cunoscută drept “Vocea îngerilor”, solista va interpreta pe 24 decembrie 2013, de la ora 18:00, cântări ortodoxe bizantine dedicate Naşterii Domnului, alături de corul Melodi, pe care l-a fondat în 1991.

Divna este apreciată în întreaga lume pentru puritatea cu care abordează muzica, claritatea tonalităţii şi coloratura vocală ieşită din comun.

Solist, dirijor şi pedagog, dar recunoscută mai ales ca soprană, Divna şi-a început cariera muzicală la mânăstirea Vavedenje din Belgrad, când avea 10 ani. Ea a moştenit dragostea pentru muzica sacră bizantină de la călugăriţele de origine rusă şi a dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad şi s-a remarcat ca cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale – cea mai veche formaţiune corală din Serbia.

Soprana a absolvit apoi Colegiul de Muzică Mokranjac din Belgrad şi a devenit licenţiată la Academia de Muzica din Novi Sad. Acum, Divna predă solfegiu şi cântare corală la Academia de Muzica Amilly din Franţa, Olanda şi Marea Britanie.

Bilete concert Divna la Ateneul Român

Biletele pentru concertul Divna din 24 decembrie 2013 pot fi cumpărate din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta sau online de pe www.biletoo.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro.

Categoria I: 250 lei
Categoria II: 200 lei

Vezi pe blogul nostru şi